Blogul lui gctinvalentin

Joacă fotbal cu Iisus

                               Maradona îl ridică în slăvi pe Messi

Zilele acestea nu este jucător mai popular decât Lionel Messi şi antrenor mai mediatizat decât Diego Maradona. După ce a supravieţuit atacului propriului Shar Pei şi şi-a refăcut faţa, selecţionerul Argentinei a simţit nevoia să spună câteva vorbe despre compatriotul său de la Barcelona, după ce acesta a marcat de patru ori în poarta lui Arsenal.

Messi a distrus-o de unul singur pe Arsenal în Liga Campionilor şi anunţă că va conduce Barcelona spre un succes şi în meciul – meciurilor, contra Realului. Argentinianul este, fără îndoială, cel mai în formă jucător din lume, dar performanţele incredibile pe care le-a atins la 22 de ani nu sunt în măsură să îl mulţumească, dimpotrivă. Messi este convins că nu şi-a atins încă nivelul maxim şi promite că ne va arăta, în scurt timp, o variantă upgradată a jocului său, şi aşa colosal.
DECLARATIE MESSI:

Ştiu că trebuie să îmi îmbunătăţesc permanent jocul. Sunt extrem de norocos că împart vestiarul cu nişte jucători extraordinari, care mă iubesc şi mă susţin în permanenţă. Vreau să joc şi mai bine şi sunt convins că nu am demonstrat încă foarte multe lucruri. Iubesc jocul de fotbal şi nu vreau niciodată să fiu înlocuit sau menajat. Asta e filosofia mea, să dau totul, indiferent de meci. În ultimul an am câştigat cu Barcelona o mulţime de trofee şi mulţi se întreabă dacă vor urma şi altele. Cu siguranţă da, pentru că jocul nostru continuă să crească, simţim că putem câştiga toate meciurile. Aşa se va întâmpla şi sâmbătă, când vom merge la Madrid să câştigăm, numai la asta ne gândim.„, a spus Messi, conform Marca.

Anunțuri

Din categoria:Fotbal, , , , , , , ,

2 Responses

  1. Bella Mirra spune:

    Jesus nu stia ce e ala fotbal :)) dar Messi sigur stie. Adevarul e ca e bun si joca fotbal ca nimeni altul 🙂
    Eu ma bucur ca mai exista „vedete” care stiu sa si joace fotbal.Nu imi pasa ca joaca la Barcelona, ci conteaza faptul ca e argentinian (roman chiar NU avea cum sa fie) …
    Apropo, am gasit pe net diferite postari in care se vorbea despre o eventuala „comparatie” a lui Messi cu Ronaldo Cristiano. Parerea mea: NO WAY! Leo e Leo, iar Ronaldo…e prea plin de el 🙂

    • gctinvalentin spune:

      prietene,nu exista termeni de comparatie intre Messi si C.Ronaldo…Messi este un jucator foarte talentat si popular pe cand C.Ronaldo este un jucator care se straduie sa para talentat si cateodata prea egoist…sa faca el totul …sa iasa in relief el…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

DIAGNOZA AUTO 0727311949 Check Google Page Rank Partener Publisite.ro

SCHIMB DE BANNER

Create your own banner at mybannermaker.com!
Copiaza acest cod pe site-ul tau.

Blogmoney

toateBlogurile.ro QuickMall.ro

De unde sunt ei

%d blogeri au apreciat asta: